Nu toate iubirile sunt adevarate. Unele sunt mult mai mult de atat.

Pana acum ceva timp credeam in mine, dar acum cred in tine. Cred in ceea ce sunt de cand te am alaturi si ceea ce pot sa devin. Cred ca fiecare moment de fericire si intreaga mea viata se invarte acum in jurul unui singur om. Cred ca visele devin realitate cand are cine sa le contureze. Cred ca ceea ce a fost, va fi si va ramane. Cred ca totul are sens acum ca ai aparut. Cred ca toate emotiile sunt mai puternice de cand te am. Cred ca fiecare dimineata si fiecare noapte e mai frumoasa in doi. Cred ca trebuie sa ai un motiv pentru care sa pasesti in viata si sa suporti realitatea. Cred in iubirea ce ti-o port si care se mareste pe zi ce trece. Cred ca am fost facuti sa ne intalnim cand aveam mai multa nevoie unul de celalalt. Cred ca fiecare mangaiere imi atinge sufletul, nu doar trupul. Cred ca fiecare zambet poarta numele tau. Cred in cuvintele tale si in perfectiunea ta. Cred ca puterea unui om se vede in ceea ce face pentru cel ce il iubeste. Cred ca fiecare om are ceva pus deoparte care sa fie doar al lui. Cred in a doua sansa pentru cei ce stiu sa pretuiasca. Cred in deciziile si in nesiguranta ta, Cred in fortele tale, pentru ca doar un barbat puternic stie sa traiasca intens. Cred in sperante si linistea ce mi-o oferi, Cred ca esti barbatul vietii mele si fara tine nu as mai fi eu.

Cred in tine, pentru ca alaturi de tine pot sa stau intinsa la pamant si totusi sa simt ca zbor.

Probabil ai fost acolo..atunci,acum,candva. Poate simplul fapt ca te regaseam mereu in visele mele au facut ca acestea sa devina realitate si sa imi doresc mai mult.
Prin simpla ta existenta am revenit la trecut, la tot ce simteam si vedeam in tine, la tot ce eram si am ajuns sa fiu. Ceea ce simteam nu s-a stins niciodata, erau doar simple amintiri ascunse, ce nu doream candva sa fie rascolite nici macar de mine.

Acum esti aici, altul decat stiam eu si mi-as fi putut imagina. Acum te iubesc cum nu am iubit pe nimeni si cum nu am crezut ca o sa iubesc vreodata. Acum imi doresc ca fericirea ta sa imi urmeze pasii. Acum stiu ca ceea ce am simtit candva nu a trecut niciodata si ca inca exista.Acum depind si traiesc prin tine.Acum esti tot ceea ce imi doresc.  Acum te am si te mai vreau!

S-ar putea ca trecutul si circumstantele sa iti influenteze personalitatea, dar TU esti responsabil pentru ceea ce devii. 
Nimeni nu iese din trecutul lui fara urme emotionale, insa, pentru unii acestea sunt scuze pentru a rani la randul lor, pentru altii, sunt amintiri ale propriilor deveniri in calatoriile existentelor lor.

Sunt aproape convins acum că omul are, de fapt, trei vieți relativ distincte. Una, publică. Alta, particulară. Și alta pe care – în lipsa unei formule mai bune – aș numi-o “secretă”. Prin “viață secretă” înțelegând nu ceea ce ascundem de ceilalți, din pudoare sau din interes, ci acea parte din noi asupra căreia nu avem niciun control – cum ar fi obsesiile, fantasmele, visele, subconștientul – și unde nu ne putem minți.

         Timpul iti arata cine si ce conteaza cu adevarat,cine ti-a mangaiat sufletul si cine te-a ranit..timpul are curajul sa se arate doar in momentele "tandre" ale existentei.Inima iti va dicta mereu,te va invata sa ai rabdare cu viata,sa dansezi dupa notele ei muzicale,sa fi tu singurul actor din piesa in care ti se aude ecoul.Poate ca de departe vei avea curajul sa intorci privirea la ce ti-a sfasiat sufletul si sa-i multumesti timpului ca te-a impins in adevaratul haos ce te cuprinde...sau poate nu.Poate te vei zbate sa ajungi in locul de odinioara,locul in care au ramas doar amintirile imbibate in suferinta si umbrele pierdutelor iubiri.Locul in care te-ai pierdut si in care ai revenii la nesfarsit!
       

Si mie ce-mi ramane dupa ce te-am iubit?Imi ramane doar vocea,vaduvita in ecoul neasteptat.Imi raman doar degetele care nu se mai agata de nimic.Imi ramane doar pielea,care iti va cauta mainile la nesfarsit.Imi ramane ecoul unui glas,pe care oricat cat as vrea il mai aud simt ca se indeparteaza.
Te vei privi adesea in oglinda si o vei zarii in ochii tai pe ea.Cu zambetul tau iti va zambi,si cu lacrimile tale iti va plange dorul.Pentru ca ea a fost varianta ta feminina.Si daca n-ai lasat-o sa-ti intregeasca sufletul,amintirea ei te va urmari la orice pas.Pentru ca ea continua sa traiasca prin sufletul tau,si oricat ti-ai impune,ea va fi mereu acolo.Va fi mereu acolo pentru ca ea inca te iubeste,te vrea si nu te are.



Oricat de mult te-a  iubit candva,azi nu te mai vrea inapoi.Iubirea mai exista,nu o sa nege asta,dar trebuie sa recunoasca ca durerea ce i-ai provocat-o a fost mai mare decat toate sentimentele ce le avea pentru tine.

Dar...

Tot ce nu ti-am putut spune, toate lucrurile pe care as fi vrut sa ti le spun, tot ce ti-as fi putut spune dar nu ti-am spus. Uneori ma gandesc ca daca ti-as fi spus tot ce simteam la timpul si momentul potrivit lucrurile ar fi stat diferit. E trist  ca nu stim sa spunem ce simtim atunci cand trebuie, e pacat ca spunem mult mai tarziu cand cuvintele nu isi mai au rostul. Cand oamenii nu mai sunt interesati de ce ai tu de spus. Cand nu le mai pasa..
Mereu mi-am spus ca regretele nu isi au rostul, ca trecutul e trecut si nu mai poti face nimic sa il schimbi. Totusi, daca as putea schimba ceva ti-as spune tot ce nu ti-am spus. Te-as lua deoparte si ti-as spune tot ce am pe inima, ti le-as spune la momentul potrivit, ti-as spune tot ce inima mea vrea sa auzi, ti-as spune ca imi pasa si ca mereu mi-a pasat doar ca imi era frica, chiar daca niciodata nu ti-am spus asta. Ti-as spune ca dorul e ingrozitor si ca ma mananca pe dinauntru, ti-as spune cat de tare ma doare nepasarea ta, ti-as spune ca mi-e dor de momentele in care iti pasa,in care povesteam orice,cand ai venit spre mine desii nu stiai unde stau, ti-as mai spune ca imi pare rau ca timpul te-a schimbat si ca nu mai esti omul care stiam eu ca esti, ti-as spune ca regret ca nu am fost langa tine atunci cand trebuia si ca a fost o ''Ea'' in locul meu, cand de fapt trebuia sa fiu eu cea care iti mangaie obrajii si sa iti saruta pleoapele inainte sa adormi.. Ti-as spune ca mi-e dor si doare.

Si vine o zi in care vrei sa uiti..sa uiti tot ce te inconjoara,sa uiti de tine si de restu.Astepti cu nerabdare acea zi in care sa ai taria sa crezi ca se va schimba ceva,ca lucrurile vor lua o intorsatura,iar destinul iti va fi altul.Traiesti continuu intr-o stare de agitatie,si te pierzi...pierzi oameni,ganduri,emotii si un amalgam de sentimente.Chiar si atunci cand ai totul,ce simti?

2?

Cum ar fi ca propria mea persoana sa se imparta la 2?Sa fiu lacrima si fericirea unui alt trup?Sa fiu primul zambet dimineata si ultimul gand noaptea?Sa imi uit gandurile,iar cineva,un altul decat eu sa mi le sopteasca?Sa ma topesc in bratelele altcuiva?

Cum ar fi sa plang cu lacrimile altei persoane?Sa fiu speranta unui viitor?Sa ma topesc in sarutarile unor buze umede?Sa respir cu alti plamani?Sa ma rezum la "un el"?

Cum ar fi sa ma uit pe mine si sa imi amintesc un altul?Sa alerg spre alta viata si cineva sa ma'ntoarca?

Asta ar fi iubire...

A trecut..

A fost..o dupa'masa placuta,ca si cele care au trecut de atata timp..fata era intr'o stare continua de neliniste,nu putea sa traiasca fara sa stie de el..Stia ca timpul nu o ajuta deloc,daca pana acuma nu a facut nimic pentru ea,nici de acum nu o sa se schimbe nimic..totusi starea de neliniste era din cauza ca ei nu vorbeau.Regreta,ca desi totul parea sa revina la normal,toata vina a fost a ei.L'a lasat pentru a'l putea uita mai repede,fara sa se gandeasca la vremea ce va veni si cat ii va simtii lipsa..A incercat sa faca orice pentru ca acel el sa dispara din mintea si visele ei.Totul a fost in zadar.Era asa de bine imprimat in ganduri,incat orice lucru ii amintea de acea perfectiune pe care ea o vedea in el.Pentru ea nu mai exista altceva,era destul doar sa ii vorbeasca.

  Trecuse atata timp..pana cand totul a inceput sa fie clar,sa isi dea seama ca el ii lucrul fara care nu poate trai,respira.Se gandea ca poate printr'un simplu dialog il poate avea inapoi,asa ca nu a ezitat sa'si acorde ultima speranta..Singura cale pe care ea o vedea destul de sigura in acelasi timp avand partea ei de nesiguranta..se gandea ca nu o sa'i raspunda iar totul avea sa fie neschimbat.A incercat in zadar..era prea tarziu pentru ea,pentru ei...dupa atata timp el isi gasise pe cineva...dezamagirea care a cuprins'o parea sa fie atat de imensa incat se vedea pierduta.Fara el nimic nu mai era la fel..inainte macar avea certitudinea ca era singur,fara alta fata care sa'i tina locul ei,locul pe care si'l pierdu'se de atata timp..nu se putea obisnuii cu ideea ca acum era al alteia.Toate lucruriile care le avuse i se parea ca erau luate de acea ea,care parea o intrusa in perfectul pe care el il avea.Isi dadu'se seama ca il pierdu'se cu totul.Alta ia luat locul,locul pe care si'l dorea atat de mult sa si'l recapete.Pana si ultima speranta i'a fost spulberata..si'a dat seama ca visele ei nu'i devin realitate,iar inima parca se racea fara caldura lui..Nu mai credea in nimic,nici macar in propriile sale forte,care pana atunci erau hotarate sa lupte pentru el!Viata incepu'se sa ia o intorsatura totala,de la o zi la alta..

Tu...

Tu..tu nu esti aici,acum,candva...
M'ai schimbat,acel tu m'ai invatat sa fiu altfel
 Ai zambit si te'ai apropiat asa repede incat nici nu mi'am dat seama decat dupa ce nu te'am mai avut...a trecut timpul..tu,acel tu care mi'ai aratat atatea te'ai pierdut odata cu mine,cu noi..Nu mai recunosc nimic din tine.din perfectiunea pe care o vedeam!
Daca mai exista acel ceva pe care tu m'ai facut sa'l simt..te'ntorceai!

promite'mi

Promite-mi ca ai sa ma uiti. Nu azi, nu maine dar candva. Spune-mi ca ai sa ma uiti ca pe o umbrela intr-un tramvai care nu se mai numeste “dorinta”. Dar acum recunoaste ca iti lipsesc. Iti lipsesc cuvintele mele, mainile mele facute caus in jurul canii de ceai sau mangaindu-ti obrajii aspri si teposi, degetele mele lipite de buzele tale moi si umede… Ti-amintesti? Covorul cu franjuri moi si alinturile, cartile imprastiate peste tot, tabloul rasturnat si povestile pe care mi le sopteai incet la ureche – cand am nevoie de tine mi-aduc aminte de toate. Atunci ma uit in oglinda si te vad alaturi de mine. Esti undeva acolo, ascuns printre umbrele care traiesc in oglinda. Uneori am impresia ca fugi de mine ca sa ma necajesti si parca aud hohote de ras. Ma opresc din cautarile mele stangace si te ascult. Fireste ca te aud, doar sufletul meu prinde vibratia oglinzii si simte ecoul vocii tale de dincolo de sticla rece. Dar lumile din oglinda nu ma vor …
Atunci cred, de fapt stiu ca despartirea noastra nu se masoara in anotimpuri si ca poate sa treaca si iarna si vara, noi avem o viata inainte care inca ne asteapta. Cum spuneai tu, “eu sunt ca viata …” dulce-amar.

Ţine-mă lângă tine. Păstrează-mă acolo unde nimeni nu mă va găsi, lângă luna noastră.

Cum crezi tu că voi putea arde trecutul? Când simpla ta prezenţă aprinde în mine-o bucurie care se scurge din propria-mi fiinţă, smulgând parcă din splendoarea ta. Simt pe lângă trupul meu cum cearşafurile devin tot mai reci, sifonându-le, iar un sentiment de nelinişte mă domină. Ştiu că ai fost lângă mine, pentru mine, iar timpul a stat în loc ascultându-mi dorinţa de a te privi. Ţi-am căutat privirea cu buzele, prin camera întunecată, un văl de teamă strecurându-se prin mintea mea rătăcindu-mă sub neagra fericire. Un val de întuneric mă cuprinsese, iar lumea devenise paralelă cu mine şi totuşi încercam să îmi îndepărtez ceaţa din ochi, să te pot vedea, dar nu am reuşit.M-am zbătut,am ţipat,am ascultat în linişte,dar nu se auzeau decât bătălie rapide ale inimii mele,iar prin vene,sângele alerga cu rapiditate.Era întuneric,noaptea se lăsase peste mine cu umbrele ei.Aerul era înceţoşat, şi numai puteam să fac faţă.Simţeam că mă sufoc,dar continuam să te caut.Te vroiam aproape.Tu,Eu...Împreună. Se părea că de umbră te dezlipisei de mult,dar tu tot erai de negăsit.Tu chiar nu înţelegeai?Aropierea de mine,depărtarea de tine...Nu mai eram la locul meu.Mă simţeam ca o urmă trasată c-o bucată de cretă!Vederea îmi revenise, iar ceaţa dispăruse.Şi în sfârşit puteam respira şi vedea.Parcă şi oboseala de a te căuta îmi trecuse. Îmi simţeam pulsul la o viteză normală. Eram mai bine,dar oare care era cauza?Te auzeam aproape, cu toate că nu te zăream. Pană cand am simţit un aer călduţ…Erai tu. Te uitai fix la mine, puţin speriat. Vreau să ardem sub acelaşi foc, să simt cum din ochii tăi se scurg lacrimi. Fă-mă să mă simt ca şi când marea m-ar lua în adâncurile ei, să mă facă să trăiesc un iad mai puţin plăcut decât cel pe care-l trăiesc lângă tine. Tot ce ştii este chin, durere, vinovăţie. În ochii tăi, iubirea este cântecul din noapte, aducându-mi aminte cum gura mea are nevoie de a ta. Cum trupul meu are nevoie de atingerea degetelor tale, care-mi zgârie spatele formându-mi aripi. Dragule, trupul meu este şoseaua ta spre infinit.Ştii că întotdeauna voi fi lângă tine să-ţi admir chipul, să mă joc prin părul tau, degetele mele plimbându-se pe ritmul melodiei noastre, lăsând ca fiecare notă să-ţi înconjoare auzul.

Schiţez un zâmbet-obişnuinţă. Aş putea chiar râde. În tot acest timp durerea mea a alergat să-ţi aducă bucurie, aşteptând din partea ta, iubite, să-mi umpli inima cu soare, dar ai reuşit să îmbibi în mine raze de dureri, parcă săgetându-mă. M-am săturat să te văd cum vi şi pleci, consumându-mi raţia de fericire, gustând din fructul meu, încălcând dreptul de proprietate, făcându-mă să te iubesc cu ură.

SCRUM!

De atatea ori buzele tale mi-au soptit:

nu se poate, e prea mult, e prea putin,

nu acum, nu aici, poate maine, poate niciodata

Cand vrut-am sa le strang in palme

cuvintele s-au prefacut in scrum.

M-adun cu greu din umbra ta

si iti spun, pentru ca astazi pot,

“te iubesc”

acum, aici, fara amanare

iar de pe degetele inghetate

incet imi scutur pulberea

cuvintelor aruncate.

I want you!

Azi mă împart în 19863544 bucăţele, pe care 2 dintre ele le voi răspândi spre tine.O voi face cu toată furia, numai să îmi simţi prezenţa.Şi la cât de nervoasă sunt pentru cât am aşteptat, simt nevoia de a-ţi da o palmă, iar acolo unde te-am lovit să primeşti sărutarea mea.Defapt, hai să uităm că a fost ceva. Hai să uităm că am fost noi doi şi întregul. Nici măcar n-am fost. Eu am să mă prefac că nu-mi pasă, că nu simt nimic, că nu am simţit vreodată. Vreau să mint. Să mă mint pe mine, pe tine, pe cei din jur.
Dar..nu vreau sa fie tarziu,nu vreau sa nu te'ntorci spre mine..ca..te vreau pe tine! te vreau asa cum esti tu in toate nebuniile tale!

...

Eu sunt aici aruncata la o palma de gandurile tale.

Tu esti acolo,undeva departe...

Astept sa ma mangai asa cum nu a mai facut'o nimeni

Niciodata...

Si sa te veghez din somnul meu adanc,pe tine

Dar...

Inchide ochii,asculta ploaia...
Si vin'o sa'mi stai in brate,sa facem tacerea iubire

lasa'ma sa'mi plimb degetele prin parul tau

Odihneste'ti pe sufletul meu tampla plina de ganduri
lasa'ma sa'ti mangai cu fiecare bataie de inima chipul
Sa iti sarut cu fiecare suflare buzele

Da,mi'e dor de tine..

De soapta ta blanda ce'mi face inima sa tresara

Dar uite,a venit seara..

Cu fiecare lacrima mor cate putin visele mele
Mi'e dor sa te tin in brate,sa adorm pe umarul tau
Sa ma trezesc invelita de intregul tau

Mi'e dor de tine..si imi scriu dorul cu lacrimi.

Amar

Eu n-am venit sa te salvez de tine insuti. Nu stiu, nu pot, nu vreau dupa cum nici faptul ca ne intalnim acum nu e o intamplare. Ma astepti de mult, ma cunosti …

Ei ce zici? Cum este sa stai de vorba, fata in fata cu viata ta? De ce ma privesti asa circumspect? M-ai provocat de prea mult ori si trebuia sa-ti raspund in cele din urma dar asta ramane intre noi si peretii astia goi si murdari. Ei stiu sa taca mai bine decat o faci tu.

Pentru tine si pentru toti cei care s-au simtit macar o data neiubiti, nedoriti de ceilalti sau de viata insasi, pe cei pe care norocul i-a ignorat pur si simplu, invatati ca nu exista minuni, chiar daca si maine este o zi. De ce ar trebui ca maine sa fie altfel decat astazi sau ieri? Numai pentru ca va place, pentru ca vreti, pentru ca aveti nevoie sa credeti ca viata voastra nu este atat de idioata? Va loviti de aceleasi locuri comune, de truisme de genul “viata e grea”, “lumea e rea”, “ziua nu e ca noaptea”, mereu aceleasi cercuri concentrice, vicioase prin insasi esenta lor in care va invartiti asteptand solutia salvatoare, crezand, sperand, dorind ca ceilalti sa stie ceva ce voi inca n-ati aflat si care v-ar salva. Si asteptati in zadar. Problemele sunt aceleasi oferite mai mult decat generos tuturor. Cinic, dar adevarat. Nimeni nu este pe deplin fericit, nimanui nu i s-a dat dupa umilele mele cunostinte, cheia binelui, frumosului si adevarului absolut. Va raman lacrimile si ingerii in care sa credeti de nevoie. Ati invatat mult prea bine sa va plangeti singuri de mila cand v-ati dat seama ca nu va mai intampina compasiunea celorlalti si ei ocupati sa-si traiasca viata “mizerabila”, cum altfel?! Si apoi, fericirea altora este insuportabila.

De cate ori poti spune "te iubesc" in 15 randuri?

Eu nu iubesc niciodata complet
eu iubesc jumatati.
Iubesc ce-mi place, dar evit sa urasc,
Ma iubesc, dar jumatate pot tine departe de oglinda.
Pot sa iubesc 10 persoane in acelasi timp
pot sa iubesc 10 jumatati, sferturi, intregi,
in timp ce ii fac pe toti sa ma urasca.
Eu iubesc mult si iubesc diferit zilic .
Eu te iubesc azi pentru ceva si
maine pentru ceea ce ignoram ieri.
Mie imi e frica sa iubesc
imi e o frica teribila dar iubesc.
Eu nu iubesc niciodata complet
eu iubesc jumatati
dar iubesc total.

Port dupa mine fiecare dezamagire,fiecare cuvant dureros auzit,fiecare replica acida si fiecare cuvant ramas nespus.Sunt o reactie vie a tuturor experientelor "rele" prin care am trecut,stiu tot ce nu mai vreau sa aflu din nou,cunosc fiecare sentiment pe care nu vreau sa'l mai aflu vreodata si stiu cum sa ma apar de majoritatea actiunilor pe care nu vreau sa le mai repet,plus cateva dintre derivatele lor ce mi'au ramas necunoscute..
Le port dupa mine si mi le amintesc de fiecare data cand ceva mi se pare cunoscut.E un reflex de auto-aparare,pe care nu l-am cerut,pe care nu-l vreau,si pe care nu m-ar deranja sa nu il mai repet.
Stiu tot ce as vrea sa stiu si stiu multe,dar totusi stiu din ce in ce mai putin ce vreau si incep sa imi pierd imaginatia.

Dor de...ce?

Mi-e dor de zâmbetul tău mut şi de pălăriile colorate pe care le purtai când ploua afară.

Aş vrea să ştiu unde eşti acum şi care ocean al planetei îţi mângâie, val după val, picioarele încălţate în aceeaşi tenişi negri, din pânză.

Poate că ai rămas undeva, în mine, odată cu numărul de telefon pe care mi l-ai notat în palmă, atunci, demult. Cerneala a fost absorbită în piele...şi acum eşti o parte din mine.

Mai ştii ţigările fumate împreună? În bucătăria ta mică şi cu geamuri înţepenite de frig? Mai ţii minte gustul lor? Pentru că eu l-am uitat cu desăvârşire şi aş vrea să ştiu dacă atunci gustam iubirea sau iluzia.

Mai ştii când alergam prin ploaie? Şi eram numai noi...

Mi-e dor de privirile tale iscoditoare, de care îmi era ruşine atunci când greşeam. Mi-e dor să mă cerţi şi apoi să mă ierţi.

Mai ţii minte când reparam nişte roţi? Dar oare le-am reparat bine?

Mi-e dor de minciunile care păreau adevăr. Mi-e dor de lacrimile tale de copil.

Toate florile s-au ofilit demult. Şi cerceii n-am vrut să-i păstrez. Eşarfa zace într-un sertar, aşteptând să-mi fac curaj s-o port.

Şi patul...el îmi şopteşte neîncetat fiecare clipă şi mă chinuie cu amprentele tale lăsate pe el.

Dar ştim amândoi că nu pe tine te iubesc. Eu iubesc gustul iluziei din acea ţigară, fumată atunci în bucătărie. Eu iubesc amintirile frumoase care ne-au rămas. Eu nu te mai iubesc pe tine.

Mai ştii cafeaua fără gust şi drumurile din centru?

Îţi mai aduci aminte de seara aceea în care mi-ai spus că mă iubeşti, iar eu nu te-am crezut? Pe ele le iubesc, nu pe tine. Tu eşti doar una dintre piesele principale ale puzzle-ului creat de noi doi.

Oare părul tău a rămas la fel de blond? Oare acum la ce te gândeşti? Ce visezi să se întâmple?

Hai să alergăm peste timp, hai să atingem orizontul, hai să vedem ce se află la sfârşitul lumii.

Vrei să devenim desene animate pentru o oră? Să fiu numai ce tu vrei să pictezi, nimic mai mult.

Mi-e dor de mirosul de metrou combinat cu îmbrăţişarea ta.

Nu o să mai apuci să-mi cumperi zambile acum...dar nu-i nimic.

Tu o să fii amintirea mea preferată, pentru că am reuşit să te transform în amintire mai repede decât mă aşteptam. Tu eşti ca fumul care se amestecă în aer.

Nu te mai iubesc, dar îmi e dor de ultima zi în care încă nu te cunoşteam.

Again

Ştiu ce scriu acum. Este doar o altă scrisoare de dragoste, care probabil nu reprezintă nimic şi al cărei destinatar s-ar putea să dispară dintre rândurile ei în scurt timp...sau poate nu.

Poate în sfârşit am găsit adevăratul destinatar al tuturor scrisorilor mele. Poate ţie ţi-am scris dintotdeauna, dar nu ştiam.

Poate tu vei fi unicul destinatar al tuturor scrisorilor ce urmează.

Mi-ar plăcea să te păstrez în fiecare cuvânt, în fiecare literă, să rămâi acolo şi să nu mai pleci. Să te am mereu lângă mine, oricând te caut. Să nu ai cum să te pierzi între file, pentru că vei fi în toate.

Mi-ar plăcea mult mai mult să nu rămâi doar un cuvânt dintr-o scrisoare , vreau să te păstrez cu tot ceea ce reprezinţi tu, nu doar ce e scris din tine. Cuvintele se tranformă repede în amintire, iar amintirile, cu timpul, dispar.

Aş vrea să fim mereu cum suntem acum. Atât de...dar cum? Nu reuşesc să găsesc niciun cuvânt potrivit. Poate pentru că noi doi nu ne transformăm încă în amintire...