Mi-e dor de zâmbetul tău mut şi de pălăriile colorate pe care le purtai când ploua afară.
Aş vrea să ştiu unde eşti acum şi care ocean al planetei îţi mângâie, val după val, picioarele încălţate în aceeaşi tenişi negri, din pânză.
Poate că ai rămas undeva, în mine, odată cu numărul de telefon pe care mi l-ai notat în palmă, atunci, demult. Cerneala a fost absorbită în piele...şi acum eşti o parte din mine.
Mai ştii ţigările fumate împreună? În bucătăria ta mică şi cu geamuri înţepenite de frig? Mai ţii minte gustul lor? Pentru că eu l-am uitat cu desăvârşire şi aş vrea să ştiu dacă atunci gustam iubirea sau iluzia.
Mai ştii când alergam prin ploaie? Şi eram numai noi...
Mi-e dor de privirile tale iscoditoare, de care îmi era ruşine atunci când greşeam. Mi-e dor să mă cerţi şi apoi să mă ierţi.
Mai ţii minte când reparam nişte roţi? Dar oare le-am reparat bine?
Mi-e dor de minciunile care păreau adevăr. Mi-e dor de lacrimile tale de copil.
Toate florile s-au ofilit demult. Şi cerceii n-am vrut să-i păstrez. Eşarfa zace într-un sertar, aşteptând să-mi fac curaj s-o port.
Şi patul...el îmi şopteşte neîncetat fiecare clipă şi mă chinuie cu amprentele tale lăsate pe el.
Dar ştim amândoi că nu pe tine te iubesc. Eu iubesc gustul iluziei din acea ţigară, fumată atunci în bucătărie. Eu iubesc amintirile frumoase care ne-au rămas. Eu nu te mai iubesc pe tine.
Mai ştii cafeaua fără gust şi drumurile din centru?
Îţi mai aduci aminte de seara aceea în care mi-ai spus că mă iubeşti, iar eu nu te-am crezut? Pe ele le iubesc, nu pe tine. Tu eşti doar una dintre piesele principale ale puzzle-ului creat de noi doi.
Oare părul tău a rămas la fel de blond? Oare acum la ce te gândeşti? Ce visezi să se întâmple?
Hai să alergăm peste timp, hai să atingem orizontul, hai să vedem ce se află la sfârşitul lumii.
Vrei să devenim desene animate pentru o oră? Să fiu numai ce tu vrei să pictezi, nimic mai mult.
Mi-e dor de mirosul de metrou combinat cu îmbrăţişarea ta.
Nu o să mai apuci să-mi cumperi zambile acum...dar nu-i nimic.
Tu o să fii amintirea mea preferată, pentru că am reuşit să te transform în amintire mai repede decât mă aşteptam. Tu eşti ca fumul care se amestecă în aer.
Nu te mai iubesc, dar îmi e dor de ultima zi în care încă nu te cunoşteam.
