2?

Cum ar fi ca propria mea persoana sa se imparta la 2?Sa fiu lacrima si fericirea unui alt trup?Sa fiu primul zambet dimineata si ultimul gand noaptea?Sa imi uit gandurile,iar cineva,un altul decat eu sa mi le sopteasca?Sa ma topesc in bratelele altcuiva?

Cum ar fi sa plang cu lacrimile altei persoane?Sa fiu speranta unui viitor?Sa ma topesc in sarutarile unor buze umede?Sa respir cu alti plamani?Sa ma rezum la "un el"?

Cum ar fi sa ma uit pe mine si sa imi amintesc un altul?Sa alerg spre alta viata si cineva sa ma'ntoarca?

Asta ar fi iubire...

A trecut..

A fost..o dupa'masa placuta,ca si cele care au trecut de atata timp..fata era intr'o stare continua de neliniste,nu putea sa traiasca fara sa stie de el..Stia ca timpul nu o ajuta deloc,daca pana acuma nu a facut nimic pentru ea,nici de acum nu o sa se schimbe nimic..totusi starea de neliniste era din cauza ca ei nu vorbeau.Regreta,ca desi totul parea sa revina la normal,toata vina a fost a ei.L'a lasat pentru a'l putea uita mai repede,fara sa se gandeasca la vremea ce va veni si cat ii va simtii lipsa..A incercat sa faca orice pentru ca acel el sa dispara din mintea si visele ei.Totul a fost in zadar.Era asa de bine imprimat in ganduri,incat orice lucru ii amintea de acea perfectiune pe care ea o vedea in el.Pentru ea nu mai exista altceva,era destul doar sa ii vorbeasca.

  Trecuse atata timp..pana cand totul a inceput sa fie clar,sa isi dea seama ca el ii lucrul fara care nu poate trai,respira.Se gandea ca poate printr'un simplu dialog il poate avea inapoi,asa ca nu a ezitat sa'si acorde ultima speranta..Singura cale pe care ea o vedea destul de sigura in acelasi timp avand partea ei de nesiguranta..se gandea ca nu o sa'i raspunda iar totul avea sa fie neschimbat.A incercat in zadar..era prea tarziu pentru ea,pentru ei...dupa atata timp el isi gasise pe cineva...dezamagirea care a cuprins'o parea sa fie atat de imensa incat se vedea pierduta.Fara el nimic nu mai era la fel..inainte macar avea certitudinea ca era singur,fara alta fata care sa'i tina locul ei,locul pe care si'l pierdu'se de atata timp..nu se putea obisnuii cu ideea ca acum era al alteia.Toate lucruriile care le avuse i se parea ca erau luate de acea ea,care parea o intrusa in perfectul pe care el il avea.Isi dadu'se seama ca il pierdu'se cu totul.Alta ia luat locul,locul pe care si'l dorea atat de mult sa si'l recapete.Pana si ultima speranta i'a fost spulberata..si'a dat seama ca visele ei nu'i devin realitate,iar inima parca se racea fara caldura lui..Nu mai credea in nimic,nici macar in propriile sale forte,care pana atunci erau hotarate sa lupte pentru el!Viata incepu'se sa ia o intorsatura totala,de la o zi la alta..

Tu...

Tu..tu nu esti aici,acum,candva...
M'ai schimbat,acel tu m'ai invatat sa fiu altfel
 Ai zambit si te'ai apropiat asa repede incat nici nu mi'am dat seama decat dupa ce nu te'am mai avut...a trecut timpul..tu,acel tu care mi'ai aratat atatea te'ai pierdut odata cu mine,cu noi..Nu mai recunosc nimic din tine.din perfectiunea pe care o vedeam!
Daca mai exista acel ceva pe care tu m'ai facut sa'l simt..te'ntorceai!

promite'mi

Promite-mi ca ai sa ma uiti. Nu azi, nu maine dar candva. Spune-mi ca ai sa ma uiti ca pe o umbrela intr-un tramvai care nu se mai numeste “dorinta”. Dar acum recunoaste ca iti lipsesc. Iti lipsesc cuvintele mele, mainile mele facute caus in jurul canii de ceai sau mangaindu-ti obrajii aspri si teposi, degetele mele lipite de buzele tale moi si umede… Ti-amintesti? Covorul cu franjuri moi si alinturile, cartile imprastiate peste tot, tabloul rasturnat si povestile pe care mi le sopteai incet la ureche – cand am nevoie de tine mi-aduc aminte de toate. Atunci ma uit in oglinda si te vad alaturi de mine. Esti undeva acolo, ascuns printre umbrele care traiesc in oglinda. Uneori am impresia ca fugi de mine ca sa ma necajesti si parca aud hohote de ras. Ma opresc din cautarile mele stangace si te ascult. Fireste ca te aud, doar sufletul meu prinde vibratia oglinzii si simte ecoul vocii tale de dincolo de sticla rece. Dar lumile din oglinda nu ma vor …
Atunci cred, de fapt stiu ca despartirea noastra nu se masoara in anotimpuri si ca poate sa treaca si iarna si vara, noi avem o viata inainte care inca ne asteapta. Cum spuneai tu, “eu sunt ca viata …” dulce-amar.