Aventura constiintei mele e mereu in suspans....doar unele intamplari te fac sa intelegi ca existi. Ai nevoie de anumite limite,reguli,bucuri,suspine,zambete,lacrimi,adevaruri,minciuni...dar niciodata nevoia de tine! Stii sa iti intelegi prea bine trecutul,dar prezentul il ocolesti. Unde m-am pierdut?unde am incetat sa cred ca exist? Cand anume mi-am pierdut identitatea si am capatat in schimb vinovatie si sentimentul de inexistenta?Poate s-a iscat de la sine, poate s-a dobandit odata cu varsta sau poate e adevarat iar firea si-a urmat cursul, acela de a-mi revela si mie modul de inexistenta in care ma zbat infrigurata.Am observat ca sunt mai mult in acelasi timp,dar niciodata de doua ori.
Nu, nu intelegi nimic, pentru ca de ar fi asa, te-ar orbii durerea si te-ar ingenunchea pe spini, si ai tipa si te-ai ruga, dar ti-a da seama ca nimic nu o sa se schimbe niciodata, pentru ca vocea ta nu suna in realitatea celorlati...
Nu, nu intelegi nimic, pentru ca de ar fi asa, te-ar orbii durerea si te-ar ingenunchea pe spini, si ai tipa si te-ai ruga, dar ti-a da seama ca nimic nu o sa se schimbe niciodata, pentru ca vocea ta nu suna in realitatea celorlati...
Un comentariu:
Sigur ai nevoie de multa, foarte multa relaxare sa scapi de gandurile astea negative. In viata esti incercat atat de mult incat simti ca nu mai rezisti. Dar esti si rasplatit la timpul potrivit, iar timpul potrivit vine atunci cand nici nu te astepti!
Trimiteți un comentariu