Ţine-mă lângă tine. Păstrează-mă acolo unde nimeni nu mă va găsi, lângă luna noastră.

Cum crezi tu că voi putea arde trecutul? Când simpla ta prezenţă aprinde în mine-o bucurie care se scurge din propria-mi fiinţă, smulgând parcă din splendoarea ta. Simt pe lângă trupul meu cum cearşafurile devin tot mai reci, sifonându-le, iar un sentiment de nelinişte mă domină. Ştiu că ai fost lângă mine, pentru mine, iar timpul a stat în loc ascultându-mi dorinţa de a te privi. Ţi-am căutat privirea cu buzele, prin camera întunecată, un văl de teamă strecurându-se prin mintea mea rătăcindu-mă sub neagra fericire. Un val de întuneric mă cuprinsese, iar lumea devenise paralelă cu mine şi totuşi încercam să îmi îndepărtez ceaţa din ochi, să te pot vedea, dar nu am reuşit.M-am zbătut,am ţipat,am ascultat în linişte,dar nu se auzeau decât bătălie rapide ale inimii mele,iar prin vene,sângele alerga cu rapiditate.Era întuneric,noaptea se lăsase peste mine cu umbrele ei.Aerul era înceţoşat, şi numai puteam să fac faţă.Simţeam că mă sufoc,dar continuam să te caut.Te vroiam aproape.Tu,Eu...Împreună. Se părea că de umbră te dezlipisei de mult,dar tu tot erai de negăsit.Tu chiar nu înţelegeai?Aropierea de mine,depărtarea de tine...Nu mai eram la locul meu.Mă simţeam ca o urmă trasată c-o bucată de cretă!Vederea îmi revenise, iar ceaţa dispăruse.Şi în sfârşit puteam respira şi vedea.Parcă şi oboseala de a te căuta îmi trecuse. Îmi simţeam pulsul la o viteză normală. Eram mai bine,dar oare care era cauza?Te auzeam aproape, cu toate că nu te zăream. Pană cand am simţit un aer călduţ…Erai tu. Te uitai fix la mine, puţin speriat. Vreau să ardem sub acelaşi foc, să simt cum din ochii tăi se scurg lacrimi. Fă-mă să mă simt ca şi când marea m-ar lua în adâncurile ei, să mă facă să trăiesc un iad mai puţin plăcut decât cel pe care-l trăiesc lângă tine. Tot ce ştii este chin, durere, vinovăţie. În ochii tăi, iubirea este cântecul din noapte, aducându-mi aminte cum gura mea are nevoie de a ta. Cum trupul meu are nevoie de atingerea degetelor tale, care-mi zgârie spatele formându-mi aripi. Dragule, trupul meu este şoseaua ta spre infinit.Ştii că întotdeauna voi fi lângă tine să-ţi admir chipul, să mă joc prin părul tau, degetele mele plimbându-se pe ritmul melodiei noastre, lăsând ca fiecare notă să-ţi înconjoare auzul.

Schiţez un zâmbet-obişnuinţă. Aş putea chiar râde. În tot acest timp durerea mea a alergat să-ţi aducă bucurie, aşteptând din partea ta, iubite, să-mi umpli inima cu soare, dar ai reuşit să îmbibi în mine raze de dureri, parcă săgetându-mă. M-am săturat să te văd cum vi şi pleci, consumându-mi raţia de fericire, gustând din fructul meu, încălcând dreptul de proprietate, făcându-mă să te iubesc cu ură.